Curtea Domneasca Targoviste

 

In order to view this object you need Flash Player 9+ support!

Get Adobe Flash player

ISTORIC

CETATEA DACICĂ

Pe Dealul Cetăţii, cele mai vechi urme de locuire datează din epoca nouă a pietrei. Apoi, cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor elemente de fortificaţie din epoca bronzului. Sistemul defensiv consta din trei şanţuri şi tot atâtea valuri de apărare, plasate în punctul vulnerabil, adică înspre Est. Fortificaţia dacică este anterioară cuceririi Daciei de către romani şi se pare a-şi afla sfârşitul în timpul războaielor daco-romane.

Ultimele cercetări arheologice (2010-2011) confirmă existenţa pe Dealul Cetăţii a celebrei ,,Comidava”, aşezare dacică menţionată între ,,oraşele strălucite ale Daciei” de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului. Latinizat, toponimul a devenit ,,Cumidava” şi sub această formă apare pe un monument din timpul împăratului roman Alexander Severus (222-235 după Christos), descoperit la castrul roman de lângă râul Bârsa.

CETATEA TEUTONĂ

Cetatea medievală se presupune că a fost construită în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea teutonă înŢaraBârsei, iar după plecarea cruciaţilor, cetatea din lemn a fost reconstruită sau transformată în una din piatră. Deşi nu există nici o menţiune documentară care să confirme această ipoteză, totuşi, fortificarea colinei încă din antichitate, sarcinile militare primite de comunitatea săsească din Ţara Bârsei în a doua jumatate a secolului al XIII-lea, tehnica construcţiei, fundaţia şi elevaţia primei incinte, identificate de majoritatea istoricilor în secolul al XIII-lea, ar putea fi argumente care să susţină ipoteza existenţei unei cetăţii anterioare primei menţiuni documentare.

O certitudine legată de primele decenii de existenţă ale cetăţii râşnovene este folosirea unor blocuri de piatră care au o altă calitate decât cea a stâncii pe care s-a înălţat fortificaţia. Această piatră, pregătită într-o carieră medievală face parte dintr-o varietate de tuf vulcanic, cu aspect spongios, care se pretează destul de bine la decuparea în blocuri. Materialul principal folosit la mortare, calcarul, a fost la îndemâna constructorilor, fiind tăiat din stânca dealului cetăţii. Mortarul folosit la zidurile medievale era un amestec de var, nisip şi apă. După tehnica epocii, piatra de var (calcarul) a fost arsă în cuptoare în şantierul din cetate, iar varul obţinut stins în varniţe.

 

BURGUL DE PE DEAL

Prima menţiune documentară a cetăţii de la Râşnov se referă la o fortificaţie puternică care rezistă asediului inamic şi salvează vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale şi datează din anul 1335, când în timpul unei invazii a tătarilor în Transilvania, Ţara Bârsei a fost pustiită în întregime.

Până în prezent, prima informaţie documentară directă despre Cetatea Râşnov a fost consemnată în anul 1416, când au fost înregistrate lucrări la un acoperiş din cetate.

În anul 1421 este atestat şi primul asediu otoman. Însă cetatea rezistă eroic şi turcii ridică asediul îndreptându-se spre Braşovul încă nefortificat, pe care îl distrug. Turcii au mai asediat fără succes cetatea din Râşnov şi în campaniile din 1436 si 1441.

Atât în timpul catastrofelor naturale, cât şi a invaziilor militare şansa supravieţuirii aşezării de la poalele muntelui Postăvarul a fost refugierea locuitorilor săi în cetatea ridicată pe dealul ce domină drumul Branului.

Cetatea, aşezată pe o stâncă abruptă, este accesibilă numai pe latura răsăriteană. Astfel, arhitectura sa a fost adaptată reliefului, fortificarea urmărind eficienţa apărării dealului, fără nici un fel de pretenţii arhitecturale de înfrumuseţare.

Cetatea comunităţii râşnovene are două curţi: exterioară (Cetatea de jos) şi interioară (Cetatea de sus). În curtea exterioară, numită ,,curtea din faţa cetăţii” sau ,,grădina cetăţii”, după pierderea funcţiei militare (sec. XVI) erau adăpostite vitele. Încă din secolul al XIV-lea, în curtea exterioară a fost ridicată o capelă.

Intrarea principală în curtea interioară a cetăţii este precedată de o construcţie circulară fortificată, prevăzută cu numeroase guri de tragere, două herse şi un drum de strajă (Barbacana Mare).

Datorită numeroaselor invazii militare, cetatea a fost ,,a doua vatră a Râşnovului”, locuitorii târgului respectând de fiecare dată acelaşi scenariu salvator: refugierea în cetate, pentru câteva zile sau chiar pentru ani de zile, şi apoi refacerea aşezării. În incinta cetăţii erau căsuţele locuitorilor.

Cetatea Râşnov nu a fost o simplă cetate de refugiu, folosită doar atunci când era semnalat un pericol iminent. Cheltuielile necesare amenajării caselor din cetate sunt justificate numai de o prezenţă îndelungată a comunităţii între zidurile cetăţii. Aşa se explică şi sobele cu cahle din căsuţe, care demonstrează locuirea în cetate şi iarna, şi planul căsuţelor, tipic pentru casele burgului medieval, cu parterul folosit pentru atelier, depozit, dar şi locuire şi etajul ocupat, în general, numai pentru locuire. Cercetările arheologice au descoperit 80 de căsuţe (suprafaţa medie este de 17 m²).

În cel mai înalt punct al cetăţii, saşii reformaţi au ridicat în prima jumătate a secolului al XVII-lea o capelă nouă.

FÂNTÂNA CETĂŢII

Marele dezavantaj al locuirii cetăţii îl constituia lipsa alimentării cu apă. Când asediile se prelungeau, iar rezervele de apă erau pe sfârşite, refugiaţii din cetate ieşeau noaptea pe poarta principală şi aduceau lichidul vital de la un izvor ştiut numai de ei.

În martie 1612, principele Transilvaniei Gabriel Bathory, duşman al saşilor, în încercarea de a restrânge libertăţile comunităţii saxone transilvănene, a organizat o campanie militară în sudul Transilvaniei. Cetatea Râşnov era apărată de locuitorii din Râşnov, Ghimbav, Cristian şi un detaşament de ostaşi români, care făcuseră parte din armata domnitorului muntean Radu Şerban. Cronicarii saşi susţin că tunurile armatei lui Bathory nu au provocat decât mici stricăciuni zidurilor, însă asediul a devenit deosebit de eficient după ce o parte din trupele inamice au ocupat panta estică, blocând accesul apărătorilor la izvor. Pe 3 aprilie 1612, după negocieri cu principele, fruntaşii comunităţii râşnovene au predat cetatea. Râşnovul a reluat stăpânirea în iunie 1613, în urma unei înţelegeri cu principele, prin care saşii plăteau acestuia o răscumpărare în valoare de 3000 florini pentru predarea cetăţilor Râşnov şi Bran.

Luptele din 1612 au dovedit necesitatea săpării unei fântâni. Puţul cetăţii a fost săpat în perioada 1623-1640, până la o adâncime de 76 stânjeni, adică 146 m. Deşi există legenda amenajării fântânii de către doi prizionieri turci, cărora li s-a promis eliberarea la terminarea lucrării, fântâna a fost făcută de către meşteri saşi tocmiţi de primăria Râşnovului. Ea a fost folosită până în anul 1850.

COMOARA CETĂŢII

Cu prilejul asediului de la 1613, partea superioară a turnului Báthory a fost distrusă. Sub zidul prăbuşit a rămas inventarul turnului de apărare: trei căni de cositor cu capac, arme, instrumente, unelte de fier, ghiulele de piatră, ceramică, un ac de păr aurit şi, cea mai valoroasă parte a tezaurului 416 monede de argint. ,,Zestrea” turnului de apărare a fost descoperită în 2001.

MĂRTURIE ISTORICĂ

În secolul al XVIII-lea schimbarea situaţiei politico-militare din sud-estul Europei în favoarea Imperiului Habsburgic, securizarea graniţelor sale sudice, a permis atât o dezvoltare economică neîntreruptă a Râşnovului, târg de graniţă, cât şi, prin diminuarea pericolului invaziilor militare, o scădere a interesului comunităţii râşnovene pentru întreţinerea cetăţii medievale.

Mai mult, în 1802 un cutremur a distrus o parte din turnuri şi a grăbit transformarea cetăţii părăsite într-o ruină. În cetate era ţinut doar un singur paznic care trebuia să anunţe prin bătăi de clopot izbucnirea incendiilor.
Totuşi în timpul revoluţiei din 1848-1849, Râşnovul fiind străbătut de armatele revoluţionarilor maghiari, dar şi de trupele imperiale austriece şi ţariste, locuitorii săi au preferat să se refugieze cu avutul lor în spatele zidurilor cetăţii.

REŞEDINŢĂ REGALĂ?

Impresionaţi de avantajele dobândite de brăneni după transformarea castelului Bran în reşedinţa particulară a reginei Maria, Consiliul orăşenesc din Râşnov, întrunit într-o şedinţă festivă la 2 august 1923, decide dăruirea cetăţii Râşnovului Principelui Moştenitor Carol al României, râşnovenii sperând ca viitorul rege Carol al II-lea să transforme cetatea în ,,reşedinţă de odihnă, ca un loc de relaxare în acest sănătos colţ al Ţării Bârsei”. Însă Carol nu s-a arătat deloc interesat să locuiască într-o cetate medievală, la fel cum nu s-a arătat niciodată deosebit de entuziasmat de ideea mamei sale,reginaMaria, de a transforma castelul Bran într-o reşedinţă regală.

RESTAURAREA CETĂŢII

În 1937, după o vizită în cetatea Râşnovului, Octav Şuluţiu lăsa posterităţii o frumoasă descriere dar şi un înţelept îndemn: ,,Ar fi păcat să se distrugă această mărturie istorică. O reconstituire a ei s-ar impune. Dar nu o renovare care să o falsifice, să introducă elemente noi. Să se întărească tot ce există şi atâta”.

Cutremurul din 11 noiembrie 1940 afectează puternic cetatea. Renovarea, de care vorbea şi Octav Şuluţiu devenea absolut obligatorie. Întârziată de război şi de anii tulburi ai instaurării regimului comunist, restaurarea cetăţii Râşnov s-a desfăşurat abia în perioada 1955-56.

CETATEA ŞI FILMUL

Cetatea Râşnovului a intrat în istoria cinematografiei româneşti mai ales ca decorul preferat de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru filmele sale istorice Dacii (1966) şi Nemuritorii (1974).

În 1967, la Râşnov este realizat filmul Columna, o coproducţie româno-germano-italiană regizată de Mircea Drăgan, avându-i în rolurile principale pe Ilarion Ciobanu, Richard Johnson, Florin Piersic, Antonella Lualdi, Gheorghe Dinică. Filmul a fost nominalizat anul următor la ,,Globul de aur” şi la ,,Oscar” pentru cel mai bun film străin. În timpul filmărilor, în cetate s-au descoperit urme de locuire dacice.

ULTIMUL ASEDIU

Stupefiant, însă la începutul mileniului III, a avut loc cel mai dramatic episod al istoriei contemporane a Cetăţii Râşnov. În perioada 2000 – 2008 s-a desfăşurat cea mai amplă, agresivă şi mai neruşinat de ilegală succesiune de intervenţii asupra unui monument istoric din România de după anul 1989. Cetatea Râşnov a fost parţial distrusă, noul stăpân, un cetăţean străin, având de partea sa indulgenţa turistului obişnuit să vadă până acum ziduri lipsite de viaţă. În câţiva ani au fost pierdute secole de istorie. Au fost distruse iremediabil capelele cetăţii, în cetatea de jos, atât situl dacic cât şi cel medieval, au fost nivelate cu excavatorul, pe locul vechilor căsuţe medievale au fost amenajate cârciumi etc. O aşa-zisă ,,restaurare” a fost făcută fără supravegherea specialiştilor, cu muncitori necalificaţi, fără proiectele şi avizele legale obligatorii.

RESPECT PENTRU ISTORIE!

Distrugerea cetăţii a fost oprită la 3 iulie 2008, când Primăria Râşnov a reluat în administrare monumentul istoric. La 27 mai 2010, cetatea Râşnov a revenit definitiv şi irevocabil comunităţii râşnovene. De acum, proprietarul secular, Râşnovul – Rosenau poate să redea istoriei cel mai de preţ bun al său.

În anul 2008, în Cetatea Râşnov a fost reluată campania de săpături arheologice, în anul 2009 a început şantierul de ,,igienizare” arhitecturală prin demolarea construcţiilor noi ilegale, în 2011 a început restaurarea cetăţii de jos.

În strategia de dezvoltare turistică a oraşului Râşnov, ,,Cetatea care trăieşte!” reprezintă componenta principală a identităţii turistice a oraşului Râşnov. De acum, Cetatea Râşnov trăieşte prin toate evenimentele culturale organizate aici de-a lungul anului şi respectul pentru istorie al celor care îi sunt oaspeţi.



www.inforegio.ro
 


Investim in viitorul tau ! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro