Curtea Domneasca Targoviste

 

In order to view this object you need Flash Player 9+ support!

Get Adobe Flash player

Pro Istoria Fest ajunge in acest weekend la Cetatea Rasnov

Pro Istoria Fest, isi propune sa puna muzica prezentului in slujba trecutului. Sistem si prietenii promit doua zile de evenimente speciale, concerte cu nume mari din showbiz-ul autohton (Vunk, Antract, Holograf s.a.), show-uri de laser si acrobatii unice cu focul, artificii, workshop-uri de olarit, bijuterie si testut, parada cavaleriolor medievali, simulari de lupta si alte activitati reprezentative perioadei, toate cu scopul declarat de a aduce in atentia publicului acest obiectiv turistic de mare valoare istorica. Localizata in judetul Brasov, pe drumul Brasov- Rasnov- Campulung, Cetatea Rasnov a fost ridicata in secolele al XIII-lea si al XIV-lea ca aparare impotriva navalirilor tatarilor.

Programat initial sa se desfasoare la poalele Cetatii Rasnov, Pro Istoria Fest va avea loc in Piata Unirii din centrul orasului, motivul acestei schimbari de locatie fiind prognoza meteo nefavorabila.

Ajungem cu Pro Istoria Fest la Cetatea Rasnov, un nou prilej de bucurie pentru mine, ca si pentru prietenii care ne vor fi alaturi pe parcursul acestor zile. Vor fi zile pline prin care vom celebra cetatea Rasnov si istoria ei, in care ne dorim ca publicul larg sa se lase inspirat de trecut si sa traiasca la maximum alaturi de artistii pe care ii aducem acolo, a declarat Zoli Toth, presedintele Asociatiei Star Education si organizator Pro Istoria Fest

Pro Istoria Fest la Rasnov face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Asociatia Star Education care a debutat in septembrie la Curtea Domneasca de la Targoviste, a continuat weekend-ul trecut la Cetatea lui Vlad Tepes de la Poenari si care va continua si cu promovarea alor cetati de mare rezonanta istorica, mai mult sau mai putin cunoscute de public.

Publicul este asteptat la Rasnov, sambata, 8 octombrie, cu un program de inspiratie medievala, cu parade ale luptatorilor medievali, turniruri, demonstratii de lupte, demonstratii de dans medieval, teatru de papusi, workshop-uri de bijuterie, toate acompaniate de muzica medievala a celor de la Ad-Hoc. Incepand cu orele 17:30 pe scena vor urca trupele Vunk, Paradigma si Antract, urmate de concertele extraordinare are trupelor Sistem si Holograf. Prima zi a festivalului se va incheia cu un show de lasere.

Duminica, 9 octombrie, incepand cu orele 13:00 vor continua paradele de luptatori si domnite, dar vor fi organizate si ateliere medievale, workshop-uri de colaje si de olarit. Un concert de muzica medievala cu trupa Ad Hoc va intregi aceasta prima parte a zilei.

Incepand cu orele 17:30, vor urca pe scena Delia Matache, Xonia, DeepCentral. Capul de afis al festivalului, Sistem, va incheia cele doua zile Pro Istoria Fest cu un program cu totul inedit, alaturi de trupa Crispus, care imbina acrobatia cu jocul cu focul, intr-un spectacol cu efecte vizuale unice. Finalul festivalului va fi marcat prin focuri de artificii.

Pro Istoria Fest isi propune sa promoveze o serie de cetati medievale aflate pe intreg teritoriul Romaniei, prin evenimente de inalta tinuta culturala si artistica.

PRO ISTORIA FEST – Cetatea Rasnov este un eveniment ce face parte dintr-un proiect finantat din fonduri europene, intitulat „Sistem si prietenii – Cetatea Rasnov, respect pentru trecut” si care isi propune sa promoveze aceasta locatie cu semnificatie istorica deosebita din Romania.



www.inforegio.ro
 


Investim in viitorul tau ! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro